Nãscut în 18 iulie 1868, la Topliţa, jud. Harghita - mort în 6 martie 1939, la Cannes (Franţa), înmormântat în Bucureşti.
Dupã mamã era bistriţean: Domniţa Coman de religie gr.-catolicã se nãscuse în Pinticu, jud. Bistriţa-Nãsãud şi era din acelaşi neam cu revoluţionarul paşoptist Costantin Roman-Vivu. Tatãl, Gheorghe Cristea, era ţãran de pe valea Topliţei Române, începe şcoala în localitatea natalã, dar continuã, se crede, la triviala din Monor, apoi ajunge la cele germane din Bistriţa, şi între 1879-1883 este elev gimnazial, fiind în clasã cu viitorul coleg academic Gustav O. Kisch. Clasele V-VIII (1883-1887) le urmeazã la Gimnaziul superior gr.-catolic românesc din Nãsãud.
Se afirmã la învãţãturã şi la Societatea de lecturã "Virtus Romana Rediviva"; debuteazã în revista acesteia - "Musa Someşanã" cu lucrarea Virtutea. Traducere liberã dupã G.J.Zolkkofer, în 1885/'86. Pe parcursul anilor publicã în "Familia", "Telegraful roma", "Tribuna", "Gazeta Transilvaniei", Foaia poporului", "Revista Orãştiei", "ţara Noastrã" etc.
S-a înscris la Semniarul Andreian din Sibiu. Absolvind e declarat preot, se înscrie la Facultatea de litere şi filosofic a Universitãţii din Budapesta. La aceasta obţine licenţa şi apoi titlul de doc tor cu teza Eminescu, viaţa şi opera; prima lucrare de un român transilvan despre poetul naţional, tipãrind-o la Gherla (1895). Va mai scrie Alexandru Roman (1825-1897), Sibiu, 1897; Emanoil Ungurianu, Sibiu, 1902; Iconografie şi întocmirile din interiorul bisericii rãsãritene, Sibiu, 1905; Cuvântãri si predici ale unui tânãr coleg, mai târziu cleric român în ţarã strãinã 1889-1909, voi. I, Sibiu ş.a.
Din 1902 îmbracã rasa de monah sub numele de Miron si se consacrã celor bisericeşti şi apoi si politice, în 1910 este ales episcop al Caransebeşului, în 1918, în lipsã de mitropolit la Sibiu, e desemnat de a reprezenta Biserica Ortodoxã Românã în Marea Adunare Naţionalã de la Alba lulia. Este între delegaţii care voteazã Unirea cu ţara ia l Decembrie 1918; si face parte din delegaţia celor cinci care înmâneazã documentul Tronului şi Guvernului la Bucureşti, în 1925 e ales patriarh, primul din istoria instituţiei şi pãstoreşte în aceastã calitate pânã în 1939. între 1927-1930 face parte din Consiliul de Regenţã pe lângã regele Mihai l, minor, iar in 1938-1939 este preşedintele Guvernului, sub dictatura lui Carol al II-lea, funcţie în care îl ajunge sfârşitul.
Academia Românã, la propunerea scrisã a unui grup, pe care o citeşte în plen loan Lupaş, îl alege MEMBRU DE ONOARE în şedinţa din 7 iunie 1919.